> Silvian C. şi C. A. au luat din gospodăriile unor localnici din Mălini, Cornu Luncii şi Horodniceni de la ceapă, murături şi găini până la covoare, televizor şi cabluri de cupru
Continuând cercetările în cazul unui furt produs în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, din locuinţa Mihaelei T., din Horodniceni, poliţiştii au reuşit identificarea autorilor.
Este vorba de Silvian B., un tânăr de 18 ani care locuieşte fără forme legale chiar în Horodniceni, şi de ucenicul său minor C. A., din comuna Baia.
Astfel au putut fi restituite păgubitei radiocasetofonul, pachetele de cafea şi borcanele de gem şi compot furate de cei doi.
În timpul cercetărilor însă, poliţiştii au stabilit că în lunile decembrie 2012 şi ianuarie 2013, perechea de hoţi a avut multă treabă, ei fiind autorii a opt furturi şi a unei tentative de furt de la diferiţi localnici din Cornu Luncii, Mălini şi Horodniceni.
În decembrie, Silvian C. şi C. A. au forţat încuietoarea uşii de la intrare în locuinţa Angelicăi C. din Mălini şi din casă i-au luat două covoare, două plapume, îmbrăcăminte, două noptiere şi un televizor.
În aceeaşi lună au sărit gardul în curtea unei femei din Horodniceni, Elena V. , au intrat în beciul gospodăriei de unde au plecat cu ce au găsit: nişte cuverturi, portiţa şi rotiţele de la o sobă.
A urmat beciul lui Gavril T., tot din Horodniceni, unde băieţii s-au aprovizionat cu mâncare. În noaptea de 13 spre 14 decembrie, cei doi au plecat cu traistele pline cu borcane cu zacuscă, zarzavat şi murături în valoare de vreo 1000 de lei.
Tot în aceeaşi localitate, au intrat în noaptea de 20 spre 21 decembrie în bucătăria şi şura Elenei V. de unde au furat o rolă cablu de cupru, trei kg ceapă, două pachete de cafea şi o pereche de ochelari.
După sărbători, Silvian şi ucenicul au reînceput atacurile chiar în noaptea de după Bobotează sch