Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ Constanţa va da în judecată APIA Bucureşti

Publicat in Romania Libera, joi 24 ianuarie 2013 ·

Consiliul Judeţean Constanţa a anunţat ieri că va acţiona în judecată APIA Bucureşti, pentru că aceasta nu a livrat decât o mică parte din alimentele oferite conform Planului anual european de furnizare ajutoare alimentare (PEAD 2012).

Reprezentanţii CJC spun că programul s-a derulat conform graficului până în luna noiembrie 2012, când au aparut primele deficienţe de livrare la două dintre alimentele prevăzute de PEAD. "Astfel, în loc de 69 de tone de ulei au fost recepţionate 11,5 tone, iar în loc de 88 tone făină au fost recepţionate doar 11 tone. Acelaşi fapt s-a petrecut şi în luna decembrie", au anunţat reprezentanţii instituţiei printr-un comunicat de presă. Aceştia susţin că CJC a întreprins demersuri pentru rezolvarea acestei situaţii, înaintând către APIA Bucureşti o adresă prin care a solicitat informaţii referitoare la aceste neconcordanţe între cantităţile de alimente stabilite prin PEAD şi cele livrate. APIA Bucureşti a răspuns că se fac eforturi pentru reglementarea situaţiei, penalizează furnizorul pentru întârzierile survenite în livrare, iar în data de 12.12.2012, prin adresa cu nr. 954, a informat că obligaţiile contractuale ale furnizorului de făină şi ulei, Viem Corporation Eood Bulgaria, nu au fost respectate şi în consecinţă nu vor fi livrate cantităţile de făină şi ulei, peste cele livrate până la data de 31.12.2012. CJC precizează că achiziţia produselor alimentare distribuite, precum şi încheierea contractelor cu furnizorii nu sunt efectuate de CJC, ci APIA Bucureşti. De ajutoarele alimentare beneficiază toţi şomerii înregistraţi (nu doar cei indemnizaţi), la care se adaugă revoluţionarii, deţinuţii politic, persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Ministerului Muncii, cu condiţia ca beneficiarii acestei categorii să aibă venituri exclusive de sub 400 lei pe lună. Consiliul Judeţean Constanţa a anunţat ieri că v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 40 minute
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Dosarul uciderii lui Gheorghe Ursu se rejudecă. Torționarii disidentului au fost inițial achitați

HotNews acum 41 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul General împotriva deciziei de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Donald Trump a fost desemnat Persoana Anului de revista Time

Mediafax acum 24 minute
Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, a mai fost desemnat Persoana Anului pentru Time şi în 2016, anul în care a câştigat pentru prima dată funcţia de preşedinte la Casa Albă. A doua victorie a politicianului în alegeri este „istorică în mai multe m

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum o ora
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

Rusia a finanţat cu 69 de milioane de euro o vastă campanie de propagandă şi amestec la scară mare în Bulgaria şi România, dezvăluie un grup de experţi bulgari în securitate cibernetică, BG Elves. Un complot din 2010

News.ro acum 2 ore
Rusia a cheltuit 69 de milioane de euro pentru a finanţa o campanie de propagandă şi amestec la scară mare vizând Bulgaria şi România, dezvăluie un grup de experţi bulgari în securitate cibernetică, BG Elves, relatează site-ul bulgar novinite.com. F

Fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție

G4Media acum o ora
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a trimis în judecată pe medicul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii pe vremea pandemiei, pentru luare de mită. Alături de fostul ministru au fost inculpate alte trei persoane pentru dar

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°