Artistul jamaican Shaggy a fost nevoit să dezmintă zvonurile potrivit cărora ar fi fost ucis într-o bătaie într-un bar, apărute miercuri pe internet.
Potrivit acestor zvonuri, starul ar fi fost înjunghiat mortal într-o bătaie care a avut loc într-un bar, luni, informează. Pagina care îi este dedicată lui Shaggy pe enciclopedia online Wikipedia a fost chiar actualizată pentru a menţiona data decesului.
Purtătorul de cuvânt al artistului a declarat miercuri: „Pot spune bucuros că Shaggy este în viaţă şi se află în aceeaşi clădire în care mă aflu eu acum“. Aceasta nu este prima dată când starul jamaican cade victimă acestui tip de farsă, astfel de zvonuri au mai circulat şi în aprilie 2012.
Cunoscutul artist, deţinător al unui premiu Grammy, a vândut peste 20 de milioane de albume în toată lumea. Născut în Jamaica, pe 22 octombrie 1968, Shaggy (Orville Richard Burrell) şi-a început cariera artistică la începutul anilor ’90. A devenit rapid celebru cu hitul „Oh Carolina“, pe care l-a lansat în 1993. Doi ani mai târziu Shaggy a lansat albumul „Boombastic“, pentru care a primit un disc de platină şi care i-a adus totodată premiul Grammy pentru cel mai bun album reggae.