Unul din grupurile islamiste care luptă în nordul statului Mali s-a scindat şi vrea dialog cu guvernul, transmite AFP, preluat de BBC.
Mişcarea islamică pentru Azawad a anunţat că se desparte de grupul Ansar Dine şi că "respinge toate formele de extremism şi terorism”.
Potrivit acestei declaraţii, văzute de AFP, grupul este condus de Alghabass Ag Intalla, unul dintre cei mai importanţi lideri ai Ansar Dine şi o personalitate influentă în Kidal, o regiune din nord-estul Mali.
Franţa a trimis trupe în Mali, recent, pentru a opri avansul militanţilor. Oficialii francezi spun că islamiştii ce au legături cu Al Qaida – dintre care unii sunt străini – ameninţă să transforme Mali într-un „stat terorist”.
De circa zece luni, principalele grupuri islamiste controlează nordul Mali, unde au impus legi islamice stricte. Împreună cu rebelii seculari tuaregi, ei s-au folosit de haosul de după lovitura militară pentru a prelua controlul într-o regiune din deşertul Sahara mai mare decât suprafaţa Franţei. Dar islamiştii au preluat imediat controlul asupra principalelor oraşe, marginalizându-i pe tuaregi.
'Încetarea ostilităţilor'
Declaraţia Mişcării Islamice Azawad arată că acest grup este format în întregime din malieni care vor o rezolvare paşnică a crizei.
Mişcarea Islamică pentru Azawad a declarat că vrea ca "autorităţile din Mali şi Franţa să înceteze ostilităţile în regiunile Kidal şi Menaka din nord-est pentru a crea un climat de pace care va deschide calea unei politici incluzive".
În această săptămână trupele franceze şi maliene au recâştigat controlul în oraşele din centrul ţării care erau stăpânite de rebeli după o ofensivă a acestora, care a decalnşat intervenţia Franţei.
O forţă africană va fi dispusă în Mali pentru a ajuta eforturile internaţionale de a înfrânge islamiştii din nord.
Război cu tentă ras