Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Validarea membrilor CSM supleanţi, MCV, Schengen şi numirile procurorilor, temele întâlnirii Băsescu-Ponta-Zgonea-Antonescu

Publicat in Vremea Noua, joi 24 ianuarie 2013 ·

Validarea celor doi membri ai CSM care au fost supleanţi, intrarea în vigoare a Codului Civil, raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, aderarea la Schengen, precum şi numirile de procurori au fost, potrivit preşedintele Traian Băsescu, principalele teme abordate la întâlnirea de marţi pe care a avut-o cu premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Legislativului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea.

“Constatând că sunt dezbateri serioase şi frământări în CSM, constatând că adesea se invocă probleme de cvorum, în discuţia cu cei trei parteneri am rugat ca în cursul zilei de luni să fie validaţi de parlament cei doi membri ai CSM care au fost supleanţi şi trebuie să devină membri plini: este vorba de un judecător şi un procuror”, a spus Băsescu, cu privire la temele abordate în discuţia pe care a avut-o cu premierul şi cei doi preşedinţi ai celor două Camere Legislative.

O altă problemă ridicată de Băsescu în discuţiile cu ceilalţi demnitari s-a referit la faptul că în luna decembrie a anului trecut a întors la Parlament o lege care viza unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea intrării în aplicare a Legii 134/2010, Codul de Procedură Civilă, care a fost iniţial programat să intre în vigoare la 1 iulie 2012, după care s-a cerut un nou termen – 1 februarie 2013.

“Este extraordinar de neplăcut să fim în situaţia să nu ne respectăm angajamentul nici de această dată cu privire la intrarea în vigoare a Codului de Procedură Civilă. Acesta a fost motivul pentru care i-am rugat pe şefii celor două Camere să programeze votul la această lege, care vizează de fapt doar votul la Senat, în interpretarea Preşedinţiei. De aceea, am trimis legea înapoi la Senat”, a completat preşedintele.

Potrivit preşedintelui, un alt aspect discutat a fost legat de intrarea în vigoare a Codului

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 50 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 30 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 4 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°