Inspectia fiscala – in conditiile Codului de procedura fiscala – are doua limite temporale majore. Prima provine din prescrierea dreptului de a stabili obligatii fiscale, temei pentru care organul fiscal nu poate verifica decat obligatii fiscale nascute in termenul de 5 ani, calculat de la 1 ianuarie a anului urmator exigibilitatii creantei. Astfel, 1 ianuarie 2013 limiteaza verificarile la creante exigibile incepand cu ianuarie 2008, anul 2007 fiind deja inafara termenului legal (cu exceptia creantelor asociate faptelor de natura penala, unde termenul de verificare este de 10 ani).
A doua limita, subsidiara primei, provine din interdictia de a derula inspectia fiscala de doua ori. Astfel, ca si regula, fiecare perioada fiscala si fiecare tip de obligatie fiscala poate fi verificat o singura data, garantie asigurata prin art. 105 din Codul de procedura fiscala.
In materie fiscala, este insa admisa reverificarea in conditiile indicate expres de lege. Reverificarea are ca temei aparitia de date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la prima verificare. Sursa acestor date suplimentare este o sursa externa, noua si motivat necunoscuta in momentul primei verificari. Sunt astfel de surse: informatii din controale incrucisate, informatii comunicate de organele penale ori alte autoritati publice. Lipsa datelor cu caracter de noutate determina nelegalitatea noii verificari. La nivel de practica administrativa si judiciara, nu au fost considerate ca informatii noi: date privind incadrarea tarifara a produselor importate, calitatea de contribuabil inactiv a unui partener de afaceri ori lipsa inventarului la data inspectiei fiscale.
Cu privire la regimul juridic aplicabil reverificarii, conform Cartei drepturilor si obligatiilor contribuabililor pe durata inspectiei fiscale, confirmata prin Ordin al Presedintelui ANAF nr. 713/2004, acesta se disp
