România - CS Oltchim Râmnicu Vâlcea 22 - 37 (7 - 22)
Naţionala feminină de handbal a României, fără jucătoarele echipei CS Oltchim Râmnicu Vâlcea în lot, a fost învinsă, miercuri seara, cu scorul de 37 – 22, de campioana ţării, într-o partidă disputată în Sala ,,Traian” din Vâlcea.
Reunită la începutul acestei săptămâni pentru patru zile, naţionala feminină de handbal a României a disputant, după numai două zile de antrenamente, într-o formulă schimbată radical faţă de echipa care ne-a reprezentat la turneul final al Campionatului European, un joc de pregătire în compania multinaţionalei echipe a Oltchimului.
Cu o echipă foarte tânără, având media de vârstă de 23 de ani, naţionala României nu a reuşit să facă faţă jocului prestat de vedetele internaţionale ale echipei campioane, grupare ce are în lot jucătoare de top a unor echipe naţionale medaliate la jocurile olimpice sau campionatele europene şi mondiale (Muntenegru, Spania, Rusia sau Franţa).
După un prim gol marcat de Oana Manea, jucătoare care şi-a anunţat miercuri retragerea de la echipa naţională, jucătoarele echipei CS Oltchim s-au distanţat pe nesimţite pe tabela de scor şi au intrat la cabine în avantaj de 15 goluri, scor 22-7, ultima reuşită a primei reprize fiind realizată de o jucătoare din lotul echipei HC Zalău, pivotul Crina Ailincăi Pintea.
În partea secundă, intervenţile dintre buturi ale altei jucătoare din lotul grupării de la poalele Meseşului, portarul Mihaela Cheţa Mureşan (7 intervenţii) au mai limitat proporţile scorului şi patida s-a încheiat cu victoria fără emoţii a echipei antrenate de danezul Jakob Vestergaard, echipa olteană câştigând confruntarea cu 37-22.
Cea mai bună marcatoare a partidei a fost Oana Manea, cu 7 reuşite, în timp ce din echipa naţională s-a remarcat Gabriela Perianu, cu 6 goluri. Cele două jucătoare de câmp din lotul echi