Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facturi mai mari în decembrie faţă de noiembrie, în marile oraşe. Oamenii au plătit dublu sau triplu

Publicat in Mediafax, joi 24 ianuarie 2013 ·

Facturile la căldură pe luna decembrie 2012 au crescut, în marile oraşe, de două sau chiar de trei ori faţă de luna noiembrie. De asemenea, există creşteri chiar şi cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, în unele zone preţul gigacaloriei majorându-se.

În marile oraşe din România, unde numărul abonaţilor la sistemul centralizat de termoficare - acolo unde acesta mai există - scade de la un an la altul, valoarea facturilor la căldură a crescut în luna decembrie comparativ cu noiembrie cu câteva zeci de lei, iar în unele cazuri chiar s-a dublat sau s-a triplat.

Costurile la încălzire diferă în funcţie de preţul gigacaloriei, de valoarea subvenţiei suportată de administraţia locală, dar şi de mărimea apartamentului, de starea construcţiei - dacă este bloc vechi sau nou, dacă este sau nu izolat termic -, de repartitoare.

Astfel, la Arad, pentru un apartament de două camere fără repartitoare factura la încălzire pe decembrie a fost de 370 de lei, dublu faţă de luna anterioară, în timp ce la Deva, doi pensionari care locuiesc tot într-un apartament cu două camere, pe care l-au încălzit mai puţin, având repartitoare, au avut de plătit 18 lei pe luna decembrie.

Tot la Deva, locatarul unei garsoniere dintr-un bloc izolat termic, care are repartitoare şi ajunge acasă seara, când dă drumul la căldură, a avut o factură de 6 lei pentru luna decembrie.

La Braşov, Constanţa sau Oradea, facturile la căldură au avut valori similare în noiembrie şi decembrie, însă există situaţii în care valoarea acestora aproape s-a triplat, cum se întâmplă la Miercurea Ciuc şi Iaşi.

Astfel, la Miercurea Ciuc, locatarii apartamentelor cu două camere, din blocuri nereabilitate termic, au plătit 434 de lei pentru decembrie, faţă de 147 de lei pentru noiembrie, în timp ce la blocurile reabilitate şi cu repartitoare costurile la două camere au crescut de la

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, reacție dură după decizia BEC privind renumărarea voturilor: „Un abuz și un atac direct la procesul electoral și democrația din România”

HotNews acum 49 minute
Decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a renumăra voturile în alegerile prezidențiale, luată la solicitarea Curții Constituționale (CCR), reprezintă „un abuz și un atac direct la procesul electoral și democrația din România”, consideră lidera U

Bărbat condamnat la 10 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de minori, la Suceava, prins în judeţul Timiş

News.ro acum 32 minute
Un bărbat de 41 de ani, care a fost condamnat de Tribunalul Suceava la 10 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de minori, a fost depistat de poliţişti în judeţul Timiş, la Lugoj. El a fost dus la Penitenciarul Timişoara. ”În cursul

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum o ora
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Biroul Electoral Central aprobă renumărarea voturilor până duminică la ora 22:00

Mediafax acum o ora
„În şedinţa din data de 28 noiembrie a.c. (n.r. „joi”), Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) a adoptat Decizia privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României p

A început procesul de renumărare a voturilor – FOTO

News.ro acum 32 minute
Procesul de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale a început în judeţul Maramureş, iar în alte judeţe se fac pregătiri. Prefectura Maramureş anunţă, joi seară, că a început procesul de renumarare a voturilor, conform CCR

A patra zi de proteste față de Călin Georgescu, la București. „Călin, Călin, du-te la Kremlin”

Ziua Constanta acum 19 minute
Sute de persoane au ieșit din nou în stradă, joi seară, 28 noiembrie 2024. Manifestațiile continuă pentru a patra seară consecutivă. Susținătorii lui Călin Georgescu organizează contramanifestații în paralel cu protestele Oamenii fac un nou protest

Biroul Electoral Central a decis: Voturile de la alegerile prezidențiale trebuie renumărate până duminică seara

Adevarul acum o ora
Biroul Electoral Central a decis că renumărarea celor 9,4 milioane de voturi trebuie făcută până cel târziu duminică, 1 decembrie, ora 22.00.

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum o ora
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°