Andreea Marta, soţia fostului consilier a lui Sorin Blejnar, a fost trimisă în judecată pentru prostituţie şi proxenetism. Faptele au avut loc în principal în Bucureşti, Braşov, la diverse petreceri organizate, dar şi pe teritoriile Italiei, Elveţiei şi în Principatul Monaco.Alături de ea au mai fost trimise în judecată alte trei persoane.
Potrivit procurorilor DIICOT, Marta (fostă Lungu) Andreea-Elena şi Lungu Maria-Magdalena au coordonat activitatea grupării, procedând la racolarea unor persoane cu o situaţie materială foarte bună, cărora le-au facilitat întreţinerea de raporturi sexuale cu diferite tinere, în schimbul plăţii unor importante sume de bani.
"Activităţile de prostituţie - proxenetism au avut loc în principal pe teritoriul României, în municipiile Bucureşti, Braşov şi la cerere, la diverse petreceri organizate în alte localităţi din ţară, dar şi pe teritoriile altor ţări - Italia, Elveţia şi Principatul Monaco", susţine DIICOT.
Tinerele care practicau prostituţia erau racolate de către membrii grupării din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri - cetăţeni români sau străini sau persoane din lumea mondenă.
Judecătoria sector 1 Bucureşti este competentă să judece acest caz.
Andreea Marta este soţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al fostului preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar. Codruţ Marta este dat în urmărire internaţională din luna mai a anului trecut. Între timp, Codruţ Marta a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupţie,pentru implicare în afaceri ilegale cu produse petroliere, prin care s-a prejudiciat statul cu peste 15 milioane de euro p