Sârbul Miroslav Popov a fost prezentat oficial ca antrenor principal al echipei CS Universitatea. Cu o vastă experiență în baschetul feminin, Popov va trebui să pună umărul la redresarea și îmbunătățirea jocului echipei.
Primul test pentru Popov va fi sâmbătă, la Satu Mare cu echipa lui Dan Fleșeriu, formație care a învins mereu CS Universitatea Alba Iulia. „Mulțumesc pentru primire și mă simt binevenit aici. Știți, munca mea este foarte clară aici, voi lucra mult pentru a scoate ce-i mai bun din mine, din experiența mea, pentru a face o echipă mai bună cu aceste jucătoare. Încerc să fac ce-i mai bun anul acesta și să ajungem într-o poziție mai bună decât acum. Cupa României este o oportunitate pentru Alba Iulia. Dacă vom fi pregătiți bine pentru acele două jocuri, vom putea câștiga cupa”, a declarat Miroslav Popov, antrenor principal CSU Alba Iulia.
Popov nu s-a speriat de ce a găsit la Alba Iulia, deși echipa nu joacă un baschet spectaculos în acest moment. Și a mărturisit că știe exact ceea ce trebuie făcut. „Echipa este foarte bună, dornică de muncă, toată ambianța care înconjoară clubul e în regulă. Trebuie să fim calmi, să muncim din greu. Primul antrenament a fost foarte bun, fetele au fost surprinse de ceea ce am așteptat de la ele, am nevoie de câteva zile pentru a vedea tot ceea ce pot ele”, a declarat Popov.
Daniel Breaz: „Îi mulțumesc lui Tomas Bilek pentru ceea ce a făcut la Alba Iulia”
Rectorul UAB consideră că schimbarea lui Bilek a venit deoarece clubul își dorea mai mult. Daniel Breaz a reamintit din nou că final four-ul din Cupa României ar putea avea loc la Alba Iulia. „Avem un antrenor nou, pentru că ne dorim mai mult, iar eu, aici, îi mulțumesc lui Tomas Bilek pentru ceea ce a făcut la Alba Iulia, îi doresc mult succes în cariera care abia a început; dânsul a considerat că e momentul să ne despărțim, probabil a conside