Îmi primesc premiul de la învăţătoare. Fotograful ne-a surprins din profil. Buna doamnă Vişoiu, „tovarăşa“, cum îi spuneam pe atunci, e uşor înclinată spre mine şi-mi întinde un pachet cu cărţi împachetate în celofan, strînse bine într-o panglică lată, tricoloră. Eu îi dau un buchet lung de flori de vară. Gladiole, parcă. Pe cap am o coroniţă care apasă peste o bentiţă albă de care sînt prinse două pampoane uriaşe. Sînt o Minnie Mouse cu premiu. Coroniţa a făcut-o mama din trandafiri mici, roz, care ies ca nişte fondante fudule dintr-un abur alburiu de floarea miresei. Pampoanele, tot mama mi le-a cusut. Sînt un soi de verze albe, elaborate, din panglică lată, încreţită cu acul. Capul meu din fotografia aia e un haos baroc. Am şi breton.
DE ACELASI AUTOR Invizibili, prin oraş Poveşti revizitate Mulţumim, Martin Cooper! Călătoria Să fi fost clasa a IV-a. Mai jos de capul împodobit, cămaşa albă de pionier. Pe epoleţi sînt trecute cîteva trese albastre şi galbene. Tot de epoleţi spînzură un şnur galben. În ierarhia de Bumbeşti-Livezeni entuziastă de atunci asta însemna că eram comandant de detaşament. O mare chestie. Ţineam sincer la şnurul ăla şi eu făceam de regulă panoul cu realizările clasei pe care-l botezasem nord-coreeneşte „Clasa noastră ca o floare“. Cravata, fusta neagră – plisată, încinsă cu o centură din muşama căcănie cu o cataramă cu stema şi spicele. Ciorapi albi – unul dintre ei cu elasticul mai slab a alunecat pe o gambă înnegrită de soare, un beţişor calcinat de copil care refuză să mănînce ciorbă. Două fotografii mai încolo, tot eu, în aceeaşi zi a premierii, alături de fratele meu mai mic. Se vede clar că ăla plînsese; ţine strîns în mîini pachetul meu cu cărţi şi e bosumflat. Are fălci grăsane, de copil mic, pantaloni scurţi şi nişte sandale caraghioase.
Fotografiile mi le-au dat ai mei, într-un mic album. Selecţia e interesantă.
