Cutremure, ape contaminate şi terenuri aride. Sunt principalele riscuri pe care militanţii de mediu din întreaga lume le asociază cu exploatarea gazelor de şist.
În timp ce unele state au decis interzicerea acestor exploatări, iar la nivel comunitar european abia acum au început dezbaterile despre controversata metodă de extragere a acestora, fracturarea hidraulică, în România se dă undă verde la foraje. La finele anului trecut, noul Guvern şi-a dat acceptul ca mai multe companii străine să înceapă lucrările, două astfel de acorduri vizând satele bihorene Tulca şi Tria, de unde străinii se laudă că vor începe în acest an să scoată la suprafaţă ascunsa bogăţie...
Filmul realităţii
De câţiva ani, companiile petroliere din întreaga lume poartă un război total cu ecologiştii pe problema exploatării gazelor de şist. Prinse între plăcile de şisturi ori în straturile de cărbune, deci aflate în pământ la adâncimi mai mari decât zăcămintele obişnuite, gazele de şist se deosebesc de acestea doar prin locul în care se găsesc. Exploatarea gazelor de şist a început în SUA, ţară care acum îşi asigură 16% din necesarul de consum cu aceste resurse.
Tehnologia folosită pentru exploatare este fracturarea hidraulică, adică pomparea în adâncimile pământului a milioane de litri de apă amestecată cu substanţe chimice menite să dizolve rocile şi să elibereze gazul. Ce fel de substanţe chimice se folosesc nu se ştie exact, fiind invocat secretul tehnologic. Cert este că fracturarea hidraulică e criticată pentru multe nenorociri. În 2010, americanul Josh Fox a tras cel mai puternic semnal de alarmă, arătând în documentarul "Gasland" ("Tărâmul gazelor") că exploatările gazelor de şist au dus la deşertificarea solului şi contaminarea pânzei freatice cu gaz şi cu tot felul de poluanţi, astfel că la robinetele localnicilor din preajma exploatărilor apa pur şi simplu lua
