Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie a cazut intr-un sant adanc de trei metri

Publicat in Arad Online, joi 24 ianuarie 2013 ·

Scris de Ioana Costas - A căzut într-un şanţ adânc de trei metri. Este vorba despre o femeie din Arad care se îndrepta spre locul de muncă împreună cu soţul. Cei doi au ales o scurtătură pentru a ajunge la lucru şi au traversat liniile de cale ferată pe strada Dobrogei (dinspre cartierul Grădişte spre Gara CFR).

Cel mai probabil, din cauza întunericului de afară, incidentul întâmplându-se în jurul orei 07,00, femeia nu a văzut şanţul şi a căzut în el. Soţul a sunat la 112 solicitând o ambulanţă, însă echipajul nu a putut să o scoată afară pe femeie, bărbatul nemenţionând faptul că soţia sa căzuse într-un şanţ adânc de trei metri. Cadrele medicale de pe ambulanţă au cerut ajutorul unui echipaj de pompieri pentru scoaterea femeii.

Pompierii au coborât în şanţ, i-au pus victimei un guler cervical, au imobilizat-o pe o targă şi au scos-o din şanţ cu ajutorul unui scripete. Femeia era conştientă şi a spus echipajului de pe ambulanţă că o doare spatele. Trecerea liniilor de cale ferată dinspre Grădişte spre Gara CFR sau viceversa este o practică des întâlnită la orice oră, chiar dacă în acea zonă nu există loc pentru trecerea pietonilor, iar traversarea liniilor de cale ferată este interzisă.

În ceea ce priveşte incidentul din această dimineaţă, CFR a precizat faptul că în acea zonă se efectuează lucrări. Acestea nu sunt semnalizate tocmai pentru că în zonă este interzis accesul pietonilor. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 48 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°