"jOBS", un prim film despre viaţa şi cariera lui Steve Jobs, cofondatorul companiei Apple, decedat în urma unui cancer în octombrie 2011, va fi difuzat în cinematografele din America de Nord din 19 aprilie, premiera marcând împlinirea a 37 de ani de la fondarea Apple Computer.
Potrivit Hollywood Reporter,acest film biografic, în care rolul lui Steve Jobs este interpretat de actorul Ashton Kutcher, va fi proiectat mai întâi vineri, în închiderea festivalului Sundance, un eveniment dedicat filmului american independent, care are loc în Park City, Utah.
Cu un scenariu scris de Matt Whiteley şi o regie semnată de Joshua Michael Stern, pelicula "jOBS" prezintă 30 de ani din viaţa cofondatorului companiei Apple, din 1971 până în anul 2000.
Filmul va fi distribuit în America de Nord de compania Open Road Films, deţinută de lanţurile de cinematografe AMC Entertainment şi Regal Entertainment.
La rândul lor, studiourile Sony Pictures au anunţat că vor produce un alt film despre viaţa lui Steve Jobs, pe baza biografiei scrise de Walter Isaacson, care s-a bucurat de un succes uriaş în librăriile americane. Scenariul acest proiect cinematografic este redactat de Aaron Sorkin, un cineast recompensat cu premiul Oscar pentru scenariul filmului "Reţeaua de socializare", o peliculă ce prezintă felul în care a fost creată platforma online Facebook.
Steve Jobs, cofondator al companiei Apple, a murit la vârsta de 56 de ani, în urma unui cancer pancreatic, pe 5 octombrie 2011.
La câteva zile după moartea acestuia a fost făcută publică informaţia că Sony Pictures a cumpărat drepturile pentru ecranizarea bigrafiei lui Steve Jobs, înainte ca volumul să fi fost lansat. Potrivit site-ului Deadline, această afacere are o valoare estimată la 1 - 3 milioane de dolari.
"jOBS", un prim film despre viaţa şi cariera lui Steve Jobs, cofondatorul companie