Adriana Bahmuţeanu este oficial o femeie divorţată. Instanţa a decis desfacerea căsătoriei ei cu Silviu Prigoană, iar custodia copiilor este comună.
Adriana Bahmuţeanu nu este mulţumită în totalitate de hotărârea luată de judecători. Vedeta de televiziune este supărată că omul de afaceri este obligat să plătească o pensie alimentară mult prea mică în comparaţie cu nevoile copiilor lor.
"Anul trecut a avut venituri de peste un milion de euro, acum, Silviu Prigoană vrea să mănânce numai el friptură şi şi-a cotit veniturile. Toate veniturile lui au dispărut. Are doar 1.000 de euro pe lună, e amărât! Are casă cu piscină, maşini scumpe, multe lucruri au apărut în curtea lui, copiii noştri se plimbă cu Dacia. Eu nu m-am măritat cu un strungar", a spus supărată Adriana Bahmuţeanu, pentru emisiunea Poveştiri Adevărate.
Fosta soţie a lui Silviu Prigoană a cerut ca omul de afaceri să plătească o pensie alimentară corectă.
"Ar trebui să fie o sumă considerabilă. Din veniturile mele trăiesc, e greu cu doi copii. Silviu Prigoană şi-a trecut averea pe numele celorlalţi copii. Mă aşteptam la asta", a mai spus aceasta.
"În faţa instanţei, a zâmbit ironic. A crezut că e o caterincă cu budincă. La cele mai multe răspunsuri a minţit. Nu a recunoscut ca a rupt televizorul din perete sau că l-a bătut pe Maximus", a declarat Adriana.
"Eu nu-mi doresc, în momentul ăsta, decât să înţeleagă că a fi tată nu înseamnă să fii tiran, Dumnezeu pe Pământ, buricul târgului. El trebuie să-şi respecte copiii, să o respecte pe mama lor, să n-o denigreze în faţa lor. Dacă i-a plăcut atât de tare să facă doi copii, atunci să-i şi crească, nu doar să-şi cotească veniturile", a spus vedeta.
Viorela Precupaş Citeste despre: adriana , bahmuteanu , silviu , prigoana vezi comentariile