Dacă până acum, pentru a ajunge la hipermarketurile de pe Calea Bucureşti erai obligat să tranzitezi tot oraşul, edilii braşoveni propun o arteră directă între această zonă şi centura Braşovului, pentru a facilita totodată, şi accesul maşinilor de mare tonaj care trebuie să ajungă în zonă şi încurcă tot traficul.
Astfel, Primăria a întocmit studiul de fezabilitate al viitoarei artere ce va lega strada Poienelor de şoseaua Timiş-Triaj (Centura Braşovului). Noua stradă ar urma să porneasă de lângă uzina Roman, din drumul care merge spre cartierul Noua (prelungirea străzii Poienelor), să treacă pe sub pasajul de pe Calea Bucureşti şi să ajungă la Macro Mall şi apoi, la Cazinoul Vesuvius. De aici, drumul ar urma să continue pe câmp până la centura de ocolire a Braşovului. Şoseaua ar urma să fie amenajată de fapt pe traseul fostei căi ferate care făcea legătura între magistrala CFR şi uzina de autocamioane.
Costul investiţiei este estimat la suma de 15,9 milioane de lei, respectiv 3,6 milioane de euro. Edilii urmează să găsească însă, şi o sursă de finanţare pentru a realiza acest proiect, deocamdată, în şedinţa de Consiliu Local de astăzi urmând să fie supus aprobării doar costul necesar realizării investiţiei.
Sensurile giratorii nu lipsesc din plan
Artera propusă va avea o lungime de 2,145 km , trei sensuri giratorii, o lăţime de 7 m cu o bandă pe sens, flancată de zona verde, piste de biciclişti pe o parte şi trotuar pe cealaltă parte. Traseul va fi iluminat parţial până la intersecţia cu magistrala de cale ferată. De-a lungul traseului sunt prevăzute şi trei perechi de staţii pentru transportul în comun.
Dacă până acum, pentru a ajunge la hipermarketurile de pe Calea Bucureşti erai obligat să tranzitezi tot oraşul, edilii braşoveni propun o arteră directă între această zonă şi centura Braşovului, pentru a facilita totodată, şi accesul ma