Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierul local Dănuţ Ionuţ Lungu, oficial nevinovat

Publicat in Vocea Brailei, joi 24 ianuarie 2013 ·

* prim-procurorul Marin Tudose, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei, a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) faţă de medicul acuzat că ar fi violat un minor * totodată, procurorul a dispus SUP (scoaterea de sub urmărire penală) în ce-l priveşte pe consilierul local Georgel Turcu, cercetat pentru instigare la denunţ calomnios

* viceprimarul oraşului, Paul-Ştefan Alexandru, a fost, de asemenea, găsit nevinovat * nemulţumit de decizie, medicul ne-a declarat că va formula plângere împotriva ordonanţei procurorului

Punct final în scandalul cu iz politic izbucnit în vara anului trecut, în oraşul Însurăţei. După aproape jumătate de an de anchetă, medicul veterinar Dănuţ-Ionuţ Lungu, în vârstă de 40 de ani, consilier local liberal şi fost candidat la funcţia de primar, a fost găsit, oficial, nevinovat, după ce fusese acuzat pe nedrept că ar fi "violat şi agresat în nenumărate rânduri" un minor de 16 ani, cu dizabilităţi. Anchetatorii au descoperit că sesizarea minorului fusese scrisă de femeia de serviciu de la Grupul Şcolar din Însurăţei, la îndemnul consilierului local Georgel Turcu, administratorul liceului. Acuzat, la rândul său, de instigare la denunţ calomnios, Turcu a fost scos de sub urmărire penală, motiv pentru care medicul Lungu s-a decis "să parcurgă toate căile legale pentru scoaterea la iveală a adevărului", adresându-se Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Acuzaţii murdare

Potrivit ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală întocmită de şeful Parchetului Însurăţei, pe 12 iulie 2012, Laurenţiu-Ioan R., minor cu handicap, instituţionalizat în cadrul DGASPC Brăila - Module Însurăţei, a formulat o sesizare către primarul oraşului (care, ulterior, a ajuns la poliţie), prin care reclama că "a fost violat şi agresat în nenumărate rânduri de către domnul doctor veterinar" Dănuţ Ionuţ Lungu. Era cel puţin ciudat, pen

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°