Cu multe promisiuni, speranţe şi o profundă dorinţă de mai bine, am păşit în noul an. Măsuri concrete, hotărâri decisive, schimbări radicale pe toate planurile mi-au întărit credinţa că poate, de acum, va fi puţin mai bine. „Talmeş – balmeşul” în care ne-am tot învârtit în ultimele trei săptămâni mi-a cam tăiat, însă, din entuziasmul naiv cu care priveam lucrurile în primele zile ale unui an care se anunţa a fi mai bunicel decât ultimii… 5, 6, 7… 23.

Am fost din nou aruncaţi în aceleaşi discuţii ale ultimelor luni din anul 2012 şi în mijlocul unor cozi interminabile la ghişeele pentru schimbarea carnetelor de conducere. Ceea ce a spart, într-adevăr, monotonia creată după câteva zile cu aceleaşi discuţii recapitulate din ,,semestrul trecut” a fost dorinţa „subită” a parlamentarilor de a avea supra-imunitate. Cred că nu sunt singura care a simţit nevoia să râdă în hohote şi să plângă în acelaşi timp la auzul acestei propuneri.

Aşadar, „toate-s vechi şi nouă toate”! Ca de fiecare dată, cei care nici măcar nu se obosesc să se prezinte la şedinţele pentru care sunt plătiţi cu bani mulţi, scoşi din buzunarele noastre, vor să fie scutiţi de la şi mai multe ilegalităţi, să fie mai bine protejaţi. Nu e suficient faptul că în Parlament, printre cei care ne reprezintă cu atâta „demnitate”, se numără mulţi, foarte mulţi, deputaţi şi senatori cercetaţi penal? Cât de nesimţit poţi să fii să ai astfel de doleanţe? Există vreo limită?

Cea mai haioasă dintre toţi a fost, de departe, Ecaterina „Teodorescu”. Modul în care fostul ministru al Educaţiei a lăsat „cu glas de moarte” în ultimele zile ale mandatului de anul trecut vreo câteva ordonanţe de urgenţă „necesare” şi „utile” a fost demn de premiul Nobel pentru categoria „V-am făcut-o, fraierilor!”.

Una peste alta, ‘om trăi şi ‘om vedea, aşa cum spunea un mare om: „Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa u