Unii îl vor afară din PDL. Doar pentru că unii, la alegeri, au vrut să-l vadă absent din PDL.
Reporter: Dacă ar fi să stabileşti un reper al normalităţii, care ar fi el? Exemplifică printr-o bucată muzicală, poate.
Sever Voinescu: Am un reper viu al normalităţii. Este Andrei Pleşu. Lecţia supremă pe care o dă zi de zi este că normalitatea e fermecătoare. Sînt fericit că-l am ca reper, pentru că ştiu acum să raportez situaţiile şi oamenii. Şi am veşti bune: lumea nu este atît de smintită, de deşucheată, de nebună pe cît am crede. Ca reper muzical, cred că normalitatea e mozartiană. Lumea, în general, crede că stilul mozartian este ceva jucăuş, simpatic, superficial, uşurel. Prejudecată falsă. Mozart e apolinic în general, armonic şi sublim peste tot, dar şi profund, nervos, umbros pe alocuri. El e expresia genială a normalităţii. Andrei Pleşu este un fel de Mozart.
Rep.: Băsescu, Ponta, Crin – triada politică de astăzi. Doi se definesc prin primul, unul a canibalizat tot ce-i era împotrivă şi n-a putut să nască viitorul (MRU etc.). Cine-i prea lacom?
S.V.: Băsescu îmi pare sătul, Ponta răbdător şi tenace, iar lacomul disperat şi hămesit este, fără îndoială, Crin. Da, şi Crin, şi Ponta vor să fie un fel de Băsescu plus. Crin, însă, moare pe acest drum. Moare strivit de cantitatea imensă de penibil pe care o secretă fără oprire, cînd se umflă în guşă şi prăvale asupra noastră verbiajul lui specific, de care e atît de mîndru. I s-a spus că vorbeşte bine şi îşi poartă vorbele ca un păun panaşul. De cînd a devenit conştient că vorbeşte bine şi se poartă ca unul care vorbeşte bine, a început să vorbească prost şi să fie penibil. Ponta, însă, e altceva. Ponta e un adversar redutabil. Noi, cei de dreapta, vom avea de luptat cu Ponta încă 10-15 ani cel puţin, pentru că el va conduce stînga multă vreme de aici înainte. Este evident pentru toată lu
