Mii de fermieri au primit subvenţii pe măsurile delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR – AXA II, în campania SAPS 2012, până în data de 18 ianuarie, potrivit anunţului făcut de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Arad.
În această perioadă s-au dat subvenţii pe Măsura 211 – sprijin pentru zona montană defavorizată, Măsura 212 – sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană, precum şi pe Măsura 214 – plăţi de agro-mediu. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a plătit suma de 1,28 miliarde de lei, unui număr de 329.190 de fermieri, pe măsurile delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în perioada menţionată.
Nu în ultimul rând, fermierii trebuie să ştie că, până pe data de 15 februarie a acestui an mai pot depune cereri pe Măsura 215 – plăți privind bunăstarea animalelor, pentru porcine. Persoanele interesate pot obţine mai multe informaţii vizavi de măsurile în cadrul cărora pot beneficia de sprijin financiar, de la sediul APIA Arad.
Mii de fermieri au primit subvenţii pe măsurile delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR – AXA II, în campania SAPS 2012, până în data de 18 ianuarie, potrivit anunţului făcut de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Arad.
În această perioadă s-au dat subvenţii pe Măsura 211 – sprijin pentru zona montană defavorizată, Măsura 212 – sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană, precum şi pe Măsura 214 – plăţi de agro-mediu. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a plătit suma de 1,28 miliarde de lei, unui număr de 329.190 de fermieri, pe măsurile delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în perioada menţionată.
Nu în ultimul rând, fermierii trebuie să ştie că, până pe data de 15 februarie a acestui an mai pot depune cereri pe Măsura 215 – plăți privind bunăst