Noi românii nu înţelegem cum vine treaba cu justiţia decât atunci când putem judeca prin comparaţie cu cazuri petrecute pe alte meleaguri. Până atunci trăim într-o ceaţă totală. Nu ştim care sunt puşcăriaşii şi care sunt martirii, dacă e presiune politică sau dacă procedurile nu sunt în regulă.

Pe scurt, la noi totul e foarte complicat. La alţii, nu. Spre exemplu, colegul de fapte oneroase al lui Adrian Severin, europarlamentarul austriac Strasser, nu numai că şi-a dat demisia din Parlamentul European, dar a şi ajuns să fie deferit justiţiei, pricopsindu-se cu o pedeapsă de patru ani de puşcărie pentru corupţie şi luare de mită. La noi, până şi cei mai mari devalizatori ai economiei naţionale iau mai puţin, atunci când se mai întâmplă să se mişte rotiţa justiţiei, dar de cele mai multe ori nu iau decât încă un contract cu statul, aşa ca să-şi aducă aminte de zăpada de altădată. În ce-l priveşte pe vajnicul Severin el va ţine în continuare conferinţe pe tema anticorupţiei. Dar nici premisele pentru a scăpa de această situaţie blestemată nu se invesc, ba, dimpotrivă, se caută cu orice preţ de către politicienii noştri impunitatea. Simplul fapt că a fost fluturată ideea unei imunităţi parlamentare şi mai blindate, la care s-a renunţat ulterior, spune totul despre şansele justiţiei de la noi. Însă lucrurile nu se opresc aici, dacă tot nu prea avem ce bifa în materie de justiţie, în schimb, curg iniţiativele antijustiţie. Un fost ziarist, ajuns parlamentar, propune nici mai mult nici mai puţin: "Să scoatem oamenii din închisoare". "România nu are infrastructura necesară de a asigura condiţii normale, în respect faţă de drepturile omului, de executare a pedepselor privative de libertate". Acest Toqueviile de România pare preocupat de sistemul penitenciar, dar mai puţin de democraţia din România, care oricum doar se face că există. La fel de gravă e şi ideea de-a