● Scott Walker, Bish Bosch, 4AD Records, 2012.
Cel mai recent material al baritonului indie Scott Walker se încheie cu o piesă intitulată „The Day The «Conducător» Died (an Xmas Song)“, dedicată Conducătorului nostru iubit, Nicolae Ceauşescu. Walker îi închină un colind de Crăciun care sună ca un pluguşor cîntat de Sunn O))), cu Jarboe la voce. Nu s-a compus în istoria muzicii o baladă mai sinistră. Celelalte piese abordează subiecte oarecum înrudite (cel puţin în mintea artistului): gonoreea şi castrarea, ceva despre Attila Hunul, broaşte umflate cu paiul şi alte brutalităţi dadaiste puse sub semnul imaginarului lui Hieronymus Bosch. Walker ne vinde propria viziune asupra a ce înseamnă indie, care nu are nimic în comun cu imaginea şi sound-ul asociate în zilele noastre acestei etichete subversive. Oarecum similar traiectoriei prin timp a lui Lou Reed, a început ca popidol şaizecist, cu suita de albume imaginativ intitulate Scott 1, 2, 3, respectiv 4, şi de atunci lumea tot aşteaptă albumul de balade Scott 5, care continuă să întîrzie. Mă rog, majoritatea celor care l-au aşteptat au trecut în nefiinţă între timp şi, dacă o mai fi vreunul, pot să-şi ia gîndul – pe Scott Walker l-au răpit extratereştrii şi l-au înlocuit cu unul de-al lor, care încearcă să maimuţărească diverse comportamente şi practici umane, precum cîntatul.
DE ACELASI AUTOR Erotism vampiresc Catehism post-rock Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Trăim acum, între două sfîrşituri de lume, timpuri dificile pentru muzică, subjugată de obsesia revival-ului convertit de la o formă de tribut nostalgic la însăşi raţiunea de a exista a muzicii indie. Chiloţii murdari ai Antichităţii pot deveni vestigii culturale de inestimabilă valoare pentru prezent, dacă sînt găsiţi printre ruine arhitecturale şi corect dataţi. Idoli pop comerciali de altădată sînt reevaluaţi drept eclectici vizionari.
