Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire, Marea Unire fiind cea de la 1918, a avut loc la jumătatea secolului al 19-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 sa se înfăptuiasca Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat. Marele merit a lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție. Unirea este strâns legată de personali