Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va monitoriza activitatea Liceului "Dimitrie Gusti", după ce o elevă a reclamat că ar fi fost violată de mai mulţi colegi în toaleta unităţii de învăţământ, după care a spus că raporturile sexuale s-au produs "în afara şcolii, de bună voie şi gratuit".
Eleva care susţinea iniţial că a fost violată în toaleta liceului are 15 ani şi este în clasa a IX-a.
În prezenţa tutorelui, ea a revenit asupra declaraţiei iniţiale, afirmând că, de fapt, a întreţinut relaţii sexuale cu şase elevi din clasele a IX-a şi a X-a, "de bună voie, în afara şcolii şi fără să fi primit foloase materiale", a explicat inspectorul general adjunct Florian Lixandru.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), monitorizarea liceului va începe săptămâna viitoare, luni.
Lixandru a precizat că acţiunea va viza atât activităţile didactice şi educative din liceu, cât şi comportamentul elevilor. De asemenea, vor fi studiate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale liceului în decembrie 2012, lună în care eleva susţinea iniţial că s-a produs violul.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va monitoriza activitatea Liceului "Dimitrie Gusti", după ce o elevă a reclamat că ar fi fost violată de mai mulţi colegi în toaleta unităţii de învăţământ, după care a spus că raporturile sexuale s-au produs "în afara şcolii, de bună voie şi gratuit".
Eleva care susţinea iniţial că a fost violată în toaleta liceului are 15 ani şi este în clasa a IX-a.
În prezenţa tutorelui, ea a revenit asupra declaraţiei iniţiale, afirmând că, de fapt, a întreţinut relaţii sexuale cu şase elevi din clasele a IX-a şi a X-a, "de bună voie, în afara şcolii şi fără să fi primit foloase materiale", a explicat inspectorul general adjunct Florian Lixandru.
Potrivit reprezentanţilor Inspe