Pentru al doilea an consecutiv la Australian Open, în semifinale s-au calificat primii patru favoriţi
Roger Federer (foto) nu mai are nimic de demonstrat în tenis, de-a lungul anilor probând că poate fi considerat cel mai bun jucător din istorie. Astfel, tot ce obţine la prezent se contabilizează în bonusuri. Sau ridică ştachete greu de trecut chiar şi de excepţii precum Novak Djokovic sau Rafael Nadal. Ediţia din acest an de la Australian Open i-a oferit deja prilejul lui Federer să stabilească noi recorduri. După ce a jucat al 35-lea „sfert“ de Grand Slam consecutiv, elveţianul şi-a asigurat ieri şi a zecea prezenţă consecutivă în semifinale la Melbourne. Fedex l-a învins pe Jo-Wilfried Tsonga la capătul a cinci seturi intense, cu 7-6, 4-6, 7-6, 3-6, 6-3. Ca şi în alte ocazii, backhand-urile în lung de linie, serviciul sau urcările la fileu au fost arme de bază în faţa francezului.
Murray conduce cu 10-9
De la un meci maraton cu Jo-Wilfried Tsonga, Roger Federer trece la o partidă în care rezistenţa fizică e obligatorie, un duel deja istoric cu Andy Murray. Cei doi s-au întâlnit deja de 19 ori, iar britanicul are un avantaj minim, 10-9. Dificultatea examenului pe care Federer îl va susţine este evidenţiat şi de faptul că va fi evaluat de un profesor foarte sever. Andy Murray este singurul semifinalist care nu a pierdut niciun set în acest an la Australian Open.
Până la disputa Federer - Murray, programată mâine, azi (ora 10.30) se va juca prima semifinală masculină, între Novak Djokovic şi David Ferrrer. De remarcat, în penultimul act al turnelui masculin au acces primii patru capi de serie, la fel ca şi în 2012, când în semifinale au jucat Djokovic, Nadal, Federer şi Murray.
Pentru al doilea an consecutiv la Australian Open, în semifinale s-au calificat primii patru favoriţi
Roger Federer (foto) nu mai are nimic de demonst