Capitala şi 31 de judeţe din sudul, estul şi nordul ţării vor fi sub cod galben de ninsori şi viscol, de astăzi de la ora 18.00 şi până mâine, la ora 20.00, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Atenţionarea vizează mai întâi, în intervalul joi, ora 18.00 - vineri, ora 8.00, Capitala şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău şi Vaslui.
Astfel, potrivit meteorologilor, începând de joi seară, în sudul şi sud-estul ţării vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local peste 25 de litri pe metru pătrat, predominant sub formă de ploaie în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea, mixte în primele ore şi apoi ninsoare în sudul Banatului, Oltenia şi nordul Munteniei. Pe arii restrânse, se va semnala polei.
În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră. În judeţele din jumătatea de sud a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi a Munţilor Bucegi va ninge, vântul va depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră şi va fi viscol, în special în a doua parte a nopţii de joi spre vineri.
În Caraş-Severin, vântul se va intensifica treptat începând de joi dimineaţă, iar vitezele la rafală vor depăşi 70 de kilometri pe oră.
Vineri, între orele 8.00 şi 20.00, vor fi sub cod galben şi judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Neamţ, Iaşi, Braşov şi Covasna. Tot de vineri, începând cu ora 8.00, vor ieşi de sub atenţionare judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş şi Teleorman.
Potrivit ANM, pe parcursul zilei de vineri va ninge viscolit în Moldova, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea şi în zona Carpaţ