Câteva mii de persoane au participat joi, la Focşani, la manifestările prilejuite de împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, printre participanţi aflându-se premierul Victor Ponta şi mai mulţi miniştri, alături de autorităţi locale.
Premierul Victor Ponta a declarat că cel mai mult îşi doreşte ca deciziile luate de clasa politică să nu îi mai afecteze pe români şi mai ales pe cei care ar trebui să fie "viitorul României", în acest context salutând prezenţa elevilor vrânceni la manifestările de Ziua Unirii.
"Vreau şi-mi doresc ca prin ceea ce noi decidem să vă ajutăm în viaţă nu să vă facem rău. Mă uit la cei de la Liceul Pedagogic şi mă gândesc cum deciziile oamenilor politici afectează viaţa tocmai a celor care ar trebui să fie viitorul României", a afirmat primul-ministru.
Ponta i-a salutat pe vrâncenii prezenţi în Piaţa Unirii din Focşani precizând că "probabil, dintre români, ei sunt cei mai români".
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a amintit că în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au fost luate acele măsuri care au dus la modernizarea statului român.
"Nu spun vorbe mari când afirm că ţara are nevoie de reforme ca pe vremea lui Cuza! Mi-o spun zilnic vrâncenii care îmi cer să lupt pentru ca România să redevină o ţară în care ei să aibă parte de respect, de prosperitate, de linişte şi de stabilitate", a afirmat Oprişan.
Victor Ponta s-a prins în Hora Unirii la Focşani, alături de cetăţenii care au participat la manifestările prilejuite de sărbătorirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, premierul invitându-i pe elevii liceelor şi colegiilor din Vrancea să se prindă în Hora Unirii, precizând că ei sunt viitorul României.
Organizatorii au împărţit celor prezenţi steguleţe şi fulare tricolore.
Manifestările dedicate împlinirii a 154 de ani de la Unirea P