* timp de două zile, brăilencele care activează în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) au completat chestionare şi au stat de vorbă cu membrii echipei de control * concluziile controlului de la Brăila vor fi cuprinse într-un raport ce va fi dat ulterior publicităţii * surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul ne-au precizat că, la o primă evaluare, la Brăila nu s-au semnalat cazuri de discriminare sau abuzuri sexuale în structurile MI *
Săptămâna trecută, o echipă de control din cadrul Ministerului de Interne (MI) s-a aflat, timp de două zile, la Brăila, urmare a ordinului dat de ministrul Radu Stroe, la începutul acestui an.
Contactat ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila (IJP), inspectorul principal Jenel Şogor, a confirmat faptul că în zilele de 15 şi 16 ianuarie "o comisie din cadrul IGPR a chestionat d-nele şi d-rele din cadrul IPJ Brăila", la sediul inspectoratului din strada Mihail Sebastian.
Timp de două zile, poliţistele brăilence au completat chestionare şi au stat de vorbă, fiecare în parte, cu psihologii şi sociologii desemnaţi de minister, rezultatele controlului urmând să fie făcute publice ulterior. "Urmează ca în perioada următoare comisia să analizeze chestionarele completate de colegele noastre şi să întocmească un raport cu concluziile care au reieşit în urma evaluărilor", a precizat inspectorul principal Jenel Şogor.
Nu mai puţin de 106 poliţiste (12,37% din totalul poliţiştilor brăileni) au fost chestionate de psihologii şi sociologii sosiţi la Brăila săptămâna trecută, în cadrul controalelor de anvergură dispuse la nivelul întregii ţări de ministrul de Interne Radu Stroe.
Ministrul de Interne a dispus efectuarea de controale la toate inspectoratele de poliţie din ţară, după scandalul din 26 decembrie 2012, când o poliţistă din Balş şi-