Statul extinde sfera de impozitare a agricultorilor persoane fizice în funcţie de numărul animalelor pe care le cresc şi de suprafaţa de teren deţinută şi folosită pentru culturi, din care obţin venituri, impunând limite mai stricte pentru veniturile neimpozabile, potrivit Codului Fiscal modificat.
Guvernul a aprobat marţi ordonanţa prin care este modificat Codul Fiscal, actul normativ urmând să intre în vigoare de la 1 februarie 2013. Agricultorii care obţin venituri din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală în stare naturală, vor plăti impozit de 16% aplicat la venitul net anual, impozitarea fiind extinsă şi pentru veniturile din silvicultură şi piscicultură, cărora li se aplică o impunere în conformitate cu regulile aplicabile veniturilor din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real.
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat luni că schimbarea modului de impozitare este o măsură simplificată de declarare şi de plată a taxelor de către peste 670.000 de agricultori, care vor deveni contribuabili la fondul naţional de asigurări de sănătate şi vor putea beneficia de servicii de sănătate ca contributori, adăugând că evaziunea şi frauda fiscală vor fi reduse.
Subvenţii, doar pentru plătitorii de taxe
La rândul său, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a afirmat că din cei 670.000 de agricultori persoane fizice care primesc subvenţii de la stat, doar 10% sunt plătitori de impozite, potrivit datelor furnizate patronatelor de Ministerul Agriculturii."Sunt peste 600.000 de agricultori care primeau subvenţii de la stat, dar nu plăteau impozite. Impozitul pe persoane juridice rămâne 16%, ăsta nu se discută. Persoanele fizice plăteau un impozit de 7,5% pe declaraţiile de vânzare. Dacă eu declaram că am vândut, pe suma declarată mi se lua impozit. P