Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinuţii din Penitenciarul Focşani nu s-au spetit cu munca, în 2012

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Lucrătorii Penitenciarului Focşani au prezentat ieri, bilanţul activităţilor din 2012. La şedinţă au participat comisar Gabriel Ilie, director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, ai societăţii civile şi personalul Penitenciarului.

Numărul persoanelor private de libertate aflate în Penitenciarul Focşani a crescut anul trecut faţă de anul 2011, de la 758 la 855. Angajaţii Penitenciarului Focşani au avut grijă ca deţinuţii să aibă tot confortul necesar şi să beneficieze de toate drepturile legale. Deţinuţii au primit 8.438 de vizite şi 5.497 de pachete. Totodată, în posesia lor au intrat şi peste 10 mii de scrisori. Deţinuţii au vorbit şi la telefon, valoarea convorbirilor fiind de 542.475,54 lei. Totodată, ei au avut acces şi la camera intimă. 305 dintre ei au petrecut câte două ore în camera intimă, cu partenerele, iar alţi opt au beneficiat de câte 48 de ore în camera intimă.

Potrivit informaţiilor din raportul de bilanţ al Penitenciarului Focşani, cu ocazia controlului specific, efectuat asupra pachetelor aduse de vizitatori, s-au descoperit 2 telefoane mobile, o sticlă cu alcool şi 5 plicuri cu medicamente. „Pe parcursul întregului an, au fost executate un număr de 1928 misiuni de escortare, dintre care 728 la organele judiciare, 972 la punctele de lucru şi 228 la spitale şi policlinici. A fost prezentat în faţa organelor judiciare, spitale şi policlinici un efectiv total de 8.338 persoane private de libertate, dintre care 7.637 în faţa organelor ju-diciare, iar 701 la spitale şi policlinici. Din punct de vedere statistic, se observă o creştere cu 5,6% faţă de cel al anului trecut, a numărului total al persoanelor private de libertate escortate către diferite destinaţii”, a explicat subcomisar Georgeta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focşani.

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 28 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 40 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 43 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°