Aproximativ 200 de persoane au participat astăzi la comemorarea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.
Evenimentul a debutat cu sosirea oficialităţilor şi intonarea imnului naţional al României. Ulterior, mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, însoţit de preoţii militari, a oficiat un scurt serviciu religios, după care a rostit un mesaj succint.
"Doar un gând, în această zi importantă care ne aduce aminte de unire, de o mare virtute, virtutea unirii în suflet şi în simţiri. Dumnezeu este Cel Ce uneşte şi adună, diavolul dezbină şi împrăştie, de aceea acum când ne aducem aminte de unirea de la 1859 ne dăm seama totuşi că Dumnezeu ne adună laolaltă", a punctat mitropolitul Andrei.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan a susţinut şi el un discurs vorbind despre istoricul zilei de 24 ianuarie, când la 1859. „În urmă cu un secol şi jumătate partea conştientă şi activă a naţiunii era convinsă că unirea ţărilor române se impunea ca un act fundamnetal pentru prezent şi viitor", a subliniat prefectul.
Reprezentanţii autorităţilor publice locale şi judeţene, respectiv ai partidelor politice şi a diferite organizaţii civice au depus coroane, fondul sonor fiind asigurat de fanfara militară.
La ceremonie au participat primarul Clujului, Emil Boc, prefectul Gheorghe Vuşcan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, parlamentari, consilieri judeţeni şi locali, reprezentanţi ai Poliţiei, Armatei şi Jandarmeriei.
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, după care cei prezenţi, oficialităţi şi oameni de rând, au încins hora unirii, uitând pentru câteve minute de rivalităţi politice.
La ceremonii au participat aproximativ 200 de persoane, inclusiv părinţi însoţiţi de copii.