Îl cheamă Kim Schmitz, dar e cunoscut mai degrabă sub poreclele Kim Dotcom şi Mr. Mega. Unii îl consideră un erou pozitiv, un haiduc, un luptător pentru libertatea absolută pe Internet. Alţii îl consideră un infractor. Anul trecut, în iulie, Schmitz îl ameninţa pe Barack Obama, pe atunci în campanie electorală pentru al doilea mandat de preşedinte, cu o contra-campanie negativă, dacă site-ul său de file-sharing megaupload.com, blocat de autorităţi, nu va deveni, din nou, accesibil. Site-ul lui Schmitz nu a fost repornit şi, după cît se pare, nici contra-campania lui nu a avut vreun efect. Între Obama şi Schmitz – dacă a fost vreun meci – a ieşit remiză. Dar Kim Dotcom a cîştigat, în şapte ani, aproape 200 de milioane de dolari cu site-ul său şi a produs pagube evaluate de producătorii de muzică şi film la o jumătate de miliard de dolari.
DE ACELASI AUTOR Sprijin civic pentru cultură Picasso în Palestina Click aici ca să vezi în ce hal a ajuns presa mondială! Obélix chez les Russes Războiul lui cu Justiţia s-a transformat, între timp, într-un fel de cruciadă împotriva „tiranilor“ Internetului: a guvernelor şi corporaţiilor care verifică cine, ce şi cum mişcă prin reţea. În aşteptarea numeroaselor procese, cel care se consideră un fel de Peter Pan al noilor tehnologii se află în domiciliu forţat undeva, în Noua Zeelandă. Nu a stat degeaba: în cîteva luni, a pus la punct un nou proiect: un fel de depozit de fişiere online, „perfect legal“, după cum promite, şi care oferă „siguranţă“ pentru sfera privată. Noul site Mega nu ar fi o readaptare a vechiului site Megaupload, considerat ilegal – ci un proiect conceput de la zero. La conferinţa de presă, desfăşurată chiar în reşedinţa-arest-la-domiciliu, a participat şi avocatul său, care a dat cîteva detalii despre cum reuşeşte noul site să fenteze legile cu privire la drepturile de autor. Încă din prima zi de lans