Critic literar, eseist, istoric literar şi publicist, Gabriel Dimisianu împlineşte mâine 77 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Nu mă felicit pentru nimic ci doar sunt mulţumit de unele lucruri pe care le-am scris în decursul anilor”

“Încerc să-mi păstrez calmul în faţa vremurilor mereu producătoare de şocuri. Încerc, ceea ce nu înseamnă că şi reuşesc. Particip sufleteşte la tot ce se întâmplă în jurul meu, în ciuda impresiei pe care şi-au făcut-o mulţi despre mine că aş fi un om mai degrabă apatic, placid, nereactiv. Momentul aniversar de care-mi amintiţi îl trăiesc altfel decât l-am trăit mai demult, cu explicabilă melancolie, acum, ca să nu spun cu tristeţe.

Începuturile mele de publicist literar şi critic sunt legate de existenţa unei reviste, Gazeta literară, şi a unui om, Paul Georgescu, redactorul ei şef. Am mai evocat acele împrejurări. În 1958, eram student, în ultimul an, al cincilea, la Litere (la Filologie, cum era numită facultatea atunci), iar Paul Georgescu, în afară de revistă, preda acolo un curs despre Tudor Arghezi, poetul recent reabilitat. Ne-a remarcat, dintre studenţii săi, pe mine şi pe Nicolae Velea, convocându-ne la Gazetă, unde ne-a dat să scriem, de probă, nişte recenzii la cărţi nou apărute. Se vede că a fost mulţumit de ele pentru că ne-a angajat, pe Velea direct redactor, iar pe mine mai întâi corector, în echipă, la corectură, cu Matei Călinescu şi Modest Morariu, angajaţi şi ei de curând. Paul Georgescu, om de stânga din anii războiului, a slujit în critică, în epoca următoare,

ţelurile realismului socialist, mai târziu revizuindu-se. Era însă şi un om de gust, detecta înzestrarea literară a tinerilor şi este criticul care i-a descoperit şi sprijinit pe Nichita Stănescu, pe Cezar Baltag, pe Ilie Constantin, pe Grigore Hagiu, pe Nicolae Velea, pe Ştefan Bănulescu, pe George Bălăiţ