Suspecţi depistaţi şi bunuri recuperate La data de 22.01.2013, în jurul orei 17:30, lucrătorii Secţiei 10 Poliţie Rurală Căiuţi au fost sesizati de către Cătălin T., de 32 de ani, angajat al unei staţii de telefonie de pe raza comunei Căiuţi, despre faptul că senzorul sistemului de alarmă s-a declanşat.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, stabilind că dintr-o cabină metalică ce nu era asigurată cu pază au fost sustrase o bormaşină, un polizor şi două truse de scule, în valoare totală de 4000 lei.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat şi depistat suspecţii stabilind că se numesc Teodor M., de 28 de ani şi Ioan P., de 27 de ani, ambii din oraşul Dărmăneşti.
Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate şi au fost predate reprezenanţilor firmei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Depistat de poliţişti după ce a sustras un telefon mobil La data de 23.01.2013, în jurul orei 11.50, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oneşti, în timp ce executa serviciul de patrulare pe Bulevardul Oituz din municipiu, l-a depistat în flagrant pe Costel M., de 37 de ani, din judeţul Ialomiţa, care a sustras un telefon mobil din incinta unei societăţi comerciale.
Bunul sustras, în valoare de aproximativ 1400 lei, a fost predat părţii vătămate, Nicoleta S., de 24 de ani, din Oneşti.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Cercetat în stare de arest preventiv pentru furt calificatFlorin N., de 25 de ani, din comuna Săuceşti, reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce a pătruns prin efracţie în curtea locuinţei lui Petru P., de 69 de ani, din comuna Săuceşti, de unde a sustras 5 butelii pline cu gaz, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău