Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accesul în primărie, doar cu aprobare

Publicat in Ziarul de Roman, joi 24 ianuarie 2013 ·

Hotărârea vizează pe toată lumea, inclusiv presa. Primarul crede că unii funcționari se dau vedete în loc să facă treabă.

Reprezentanții presei vor avea acces în Primărie (foto) doar cu acordul ofițerului de presă. Decizia a fost luată de primarul municipiului Roman, din două motive. Primul ar fi o stare generală de dezordine care domnește în instituție și care a dus la dispariția unor lucruri și documente din birourile Primăriei. “Nu am restricționat accesul pentru presă, ci pentru oricine intră în mod abuziv sau în mod necontrolat. S-a mai întâmplat să dispară lucruri din birouri, au dispărut unele documente și, la fel ca în alte instituții ale statului, acolo unde nu există ordine și disciplină, acolo domnește anarhia. Astfel încât, pentru oricine are o dorință, o problemă, există birou unic, există program de audiențe acordate și de primar și de viceprimar, secretar sau city manager“, a afirmat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

Primarul Romanului este supărat și pe funcționarii din instituție care au fost prietenoși cu presa și amenință cu măsuri dure dacă aceștia vor mai oferi informații. “Ori de câte ori presa a avut nevoie de o informație, eu știu că s-a răspuns exact. Voi avea o discuție cu funcționarii din primărie să le spun că – din ce în ce mai mult, în ultima vreme -, au început să devină mai mult personaje în reportaje decât să-și facă treaba. Ei au un program foarte strict, în care trebuie să ducă la îndeplinire sarcinile, nu să discute cu presa. Pentru discuții cu presa există ofițer de presă, există primar, și chiar i-aș ruga să-și vadă de treabă, pentru a nu lua măsuri mai drastice“, a declarat Laurențiu Dan Leoreanu.

Acesta a mai spus că prioritatea este ca oamenii din birouri să-și facă datoria și nu să le fie distrasă atenția cu diferite discuții. Deși nu a afirmat direct acest lucru, primarul a fost supărat și pe r

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, după ce radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche / MInisterul Apărării: Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

News.ro acum 27 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche. ”Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Turişti salvaţi de pe traseul Via Transilvanica / Salvamont Suceava a intervenit şi pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Suceava au intervenit, joi, pentru a recupera doi turiştii de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă. ”O nou

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum o ora
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum o ora
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°