De trei ani, 45.000 de timişoreni nu au mai trecut pe la Direcţia Fiscală să-şi plătească dările. În aceeaşi situaţie se află şi o parte din firmele timişorene, de la care Municipalitatea are de încasat alte 20 de milioane de lei.
Peste 47.000 de restanţieri
La aproape cinci milioane de lei se ridică suma pe care timişorenii rău-platnici o au de achitat Municipalităţii. Potrivit luiAdrian Bodo, şeful Direcţiei Fiscale din Primăria Timişoara, din cei aproximativ 350.000 de timişoreni, 45.000 au restanţe la plata impozitelor.
Nici persoanele juridice nu se înghesuie să îşi plătească impozitele, datoria patronilor rău-platnici ridicându-se la 20 de milioane de lei, spun reprezentanţii Primăriei. Din cele aproximativ 12.000 de firme timişorene, 2.000 sunt datornice.
“Am cerut să transmită somaţii atât firmelor care nu şi-au plătit dările, cât şi persoanelor fizice. Mie îmi displac măsurile punitive. Îmi place să recurg la o măsură elegantă, dar în raport cu cine nu se conformează unei asemenea abordări fac cunoscut rău-platnicilor că dacă nu-şi achită dările, vor fi amendaţi”, spune primarulNicolae Robu.
Ceea pare să nu fi ştiut edilul în momentul în care a făcut această declaraţie este că măsura punitivă la care face referire nu este posibilă în cazul celor care nu achită aceste taxe. “Amenda nu există. Cei care nu îşi plătesc voluntar impozitele pot fi încasaţi doar prin executare silită. Se comunică somaţia apoi, în 15 zile, se poate trece la poprierea conturilor, apoi la executare silită”, explică Adrian Bodo.
Directorul Direcţiei Fiscale mai spune că vor fi trimise câte 3.000 de somaţii pe zi, pentru a evita aglomerarea ghişeelor, în cazul fericit în care timişorenii se vor prezenta, de îndată ce le primesc, să îşi achite taxele. Dacă nici somaţiile nu vor avea efectul scontat, pasul următor la care