În anul 2012, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi din circumscripţia teritorială au avut de soluţionat 27.310 cauze penale şi 30.340 alte lucrări. Dintre acestea, au fost soluţionate 41.545 de dosare şi alte lucrări.
În cursul anului trecut au existat, pentru soluţionare, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi unităţile din circumscripţia teritorială (în număr de patru – n.red.), 27.310 dosare penale, ceea ce reprezintă o creştere cu 1,95 % faţă de anul 2011 (26.787 dosare – n.red.). Numărul cauzelor soluționate a fost în ușoară scădere față de 2011, procurorii au dispus trimiterea în judecată a 897 inculpaţi (1.006 inculpaţi în anul 2011 – n.red.) – în uşoară scădere, din care în stare de arest 147 inculpaţi (155 inculpaţi în anul 2011 – n.red.). Pentru infracţiunile comise, au fost trimişi în judecată 42 inculpaţi minori, din care 9 în stare de arest preventiv. Au fost restituite la organele de poliţie, pentru completarea cercetărilor, 150 cauze (236 cauze în anul 2011 – n.red.). „Situaţia privind cauzele soluţionate, pe unităţi, se prezintă astfel: Parchetul Gorj – 550 cauze, faţă de 617 în 2011, Parchetul Târgu Jiu – 6.242 cauze, faţă de 6.765 în 2011, Parchetul Târgu Cărbuneşti – 2.853 cauze, faţă de 3.051 în 2011, Parchetul Novaci – 1.301 cauze, faţă de 898 în 2011 (în creştere cu 44,88 % – n.red.), Parchetul Motru – 1.530 cauze, faţă de 2.099 în 2011. La sfârşitul anului 2012 au rămas nesoluţionate 12.480 cauze (11.401 cauze la sfârşitul anului 2011) din care: 163 cauze la urmărire penală proprie (164 cauze în 2011) şi 12.317 cauze la supravegherea cercetărilor (11.237 cauze în anul 2011). Complexitatea unor cauze a determinat prelungirea urmăririi sau cercetării penale ca de altfel şi întârzierile în efectuarea unor expertize, neprezentarea unor învinuiţi sau martori, neîndeplinirea corespunzătoare a actelor p