Ştirea a stârnit senzaţie: Germania, cea mai puternică economie din Europa, este nevoită să îşi exporte bătrânii, în Ungaria, dar putem să fim siguri că în curând va veni şi rândul Româ-niei să îi adăpostească. Motivul aces-tei < delocalizări > este simplu: venitul lor nu este suficient pentru a plăti costul caselor destinate să îi adăpostească după o viaţă de muncă. Îmbătrânirea populaţiei, finanţarea pensiilor şi problemele de dependenţă ale persoanelor vârstnice - un cocktail exploziv pe care guvernele ţărilor europene avansate vor trebui să îl dezamorseze. Soluţiile nu sunt totuşi prea numeroase, deoarece această dificilă ecuaţie economică şi umană se adaugă unei crize care face ravagii în Europa.

Cifra bătrânilor care nu pot plăti costul caselor pentru pensionari în Germania este impresionantă: 400.000 de oameni ajunşi la vârsta senectuţii vor trebui să aleagă între a deveni persoane fără domiciliu fix sau să emigreze într-o ţară în care cos-turile caselor de bătrâni sunt inferioare celor germane. Costuri care sunt, în Germania şi în Franţa, între 2900 şi 3400 de euro pe lună. Ştirea a provocat furia asociaţiilor germane care se ocupă de aceste situaţii şi care atrag atenţia guvernului că este exclus < să fie expatriaţi cei care au făcut din Germania ceea ce este astăzi >. Trebuie să rămânem umani în orice condiţii, spun aceste organizaţii. Dar are Germania, ca şi Franţa de altfel, mijloacele necesare pentru a face faţă unei situaţii atât de grave? Amploarea acestui fenomen va obliga curând poporul german sau francez să îşi pună întrebări esenţiale. Ce este o naţiune? Care trebuie să fie raporturile între generaţii? Care sunt responsabilităţile celor mai tineri faţă de bătrâni?

Evident că nu este vorba de a asista persoanele în vârstă. Ei au muncit şi au cotizat o viaţă întreagă pentru a trăi cu demnitate la bătrâneţe. Dar timpurile când bătrânii r