Primarul Nicolae Robu anunţă că Primăria nu mai achiziţionează alte tramvaie, în condiţiile în care cel mai ieftin se ridică la suma de 1.500.000 de euro. Asta în pofida a ceea ce a declarat, în toamnă, după vizita la Berlin, unde a participat la o expoziţie de tramvaie. Acum ia în calcul varianta reabilitării acestora. Dar şi, în ciuda lipsei banilor, a schimbării parcului de autobuze, cu vehicule cu motor electric.
Un primar nehotărât
A făcut o vizită la Berlin, în septembrie 2012, unde a participat la o expoziţie de tramvaie. Când s-a întors, a recunoscut că preţurile sunt prea mari – pentru cel mai ieftin tramvai expus, aproximativ 1.500.000 de euro –, însă a declarat că se vor face, totuşi, achiziţii.”Vom achizţiona, probabil, vreo zece tramvaie, în 2013, şi vom vedea câte vom introduce în reabilitare. Dar vreau să ştiţi că reabilitarea înseamnă transformarea unui tramvai vechi într-unul care arată ca un tramvai fabricat acum, cu climatizare, tot confortul şi consum mic. Nu ramâne din tramvaiul vechi decât partea de metal. Preţul este de câteva sute de mii de euro în cazul reabilitării, nu de milioane. Nu am un preţ precis deoarece totul se stabileşte după o expertiză a stării tramvaiului de la care se pleacă”, declara primarul Nicolae Robu în toamna anului trecut, după ce s-a întors din Germania.
Acum, achiziţionarea tramvaielor este exclusă. Primarul a declarat, marţi, că tramvaiele sunt extrem de scumpe şi că Municipalitatea nu are bani să achiziţioneze un număr de tramvaie în aşa fel încât să asigure un transport în comun cel mult “satisfăcător” în Timişoara. Astfel, a fost reluată în discuţie ideea reabilitării lor.“Nouă, să fim la limita de satisfăcător, ne-ar trebui cel puţin 50 de tramvaie. Cu banii jos înseamnă 75 de milioane de euro. Dacă recurgi la un credit bancar, costurile totale ajung la 150 de milioane de eu