Neînregistrat (încă) de dicţionare, dar cît se poate de transparent, termenul răutăcism e foarte des folosit (mai ales la plural) în stilul colocvial al publicisticii şi al comunicării prin Internet, probabil şi în conversaţia cotidiană. Unele surse îl atribuie unui cunoscut fotbalist; nu e nici o dovadă că acesta ar fi fost creatorul termenului, dar e posibil să fi contribuit la răspîndirea sa.
Dincolo de impresia oarecum negativă pe care o produce asupra multor vorbitori, reticenţi la inovaţiile lexicale popular-colocviale (forma răutăcisme, ca şi aroganţe, concretizează abstracţii şi e asociată unui registru semicult), noul termen e destul de interesant şi apariţia sa nu e lipsită de justificări. Aparent, răutăcism ar dubla inutil termenul răutate, cu sensul „afirmaţie răutăcioasă“ („a spune răutăţi despre cineva“). De fapt, e o încercare de specializare, desprinzînd din mulţimea de sensuri şi contexte ale răutăţii cazul actelor concretizate, mai ales al celor enunţiative. Sufixul -ism are în acest caz o valoare similară cu cea din truism, sofism, miticism etc.
DE ACELASI AUTOR Redundanţi şi suprimaţi Despre ce vorbim? Virale Calendare Cele mai multe exemple actuale se referă la comportamentul verbal: „Mihai Stoica nu renunţă la «răutăcisme»: Noi jucăm în Europa, alţii se uită la televizor“ (Evenimentul zilei, 29.08.2011); „Răutăcism: Melodiile lui Adele, bune (şi) ca somnifere“ (a1.ro, 28.11. 2012); „Despre sistemul electoral: sondaj, răutăcisme, soluţii, pesimism“ (lacoltustrazii.ro). Termenul apare des în publicistica sportivă şi culturală: „La Zurich, fără răutăcisme“ (blogsport.gsp.ro, 13.01. 2012; un cititor supărat comentează: „Ce frumoasă ar fi limba română fără «răutăcisme»“); „Căldură şi răutăcisme“ (Suplimentul de cultură, noiembrie 2007). Desigur, sînt şi contexte în care răutăcism desemnează actul răutăcios non-verbal: sub titlul „«Ră
