La editura pariziană Denoël a apărut recent romanul “Groapa” de Eugen Barbu, traducerea fiind semnată de Laure Hinckel. Intr-un scurt avertisment adresat cititorilor, editorul şi traducătoarea subliniază că Eugen Barbu a fost o figură publică şi un scriitor controversat în România, dar că acest roman rămîne una dintre operele cele mai importante ale literaturii române. Cei care l-au cunoscut pe Eugen Barbu sau care citeau revista Săptămîna în anii dictaturii ceauşiste ştiu cît de compromis a fost acest scriitor în epoca respectivă. Compromis în primul rînd din punct de vedere moral, prin colaborarea sa strînsă cu Securitatea şi prin articolele în care îi demola pe dizidenţii români care se exprimau, din Franţa sau din alte ţări, la Europa Liberă. Eugen Barbu a semnat rînduri dezgustătoare în care îi împroşca cu noroi pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca, voci unice care, de la Paris, în deceniile comunismului megaloman încarnat de Ceauşescu, le furnizau românilor puţin oxigen cultural. Ei erau şi exemple de probitate critică prin intermediul acelui faimos radio “Europa liberă”. Merită oare, în aceste condiţii, să fie tradus Eugen Barbu în franceză şi promovat în străinătate ca un important scriitor român? Iată prima întrebare care s-ar putea pune în contextul acestei apariţii editoriale. Sunt convins de altfel că ea a ţîşnit în mintea celor care au auzit de apariţia acestei cărţi şi care sunt cunoscători ai “personajului” Eugen Barbu şi ai epocii comuniste. Răspunsul este însă unul singur şi nu încape nici un dubiu: “Groapa” rămîne o capodoperă a literaturii române şi merită tradusă în cît mai multe limbi. Oricît ar părea de insuportabilă această idee, omul este o fiinţă contradictorie. Un scriitor de mare talent poate fi uneori şi încarnarea laşităţii şi a cinismului moral. Iar istoria literaturii nu reţine, pînă la urmă, decît opera (chiar dacă nu uită biografi