Birocraţie, incompetenţă, dispreţ şi ignoranţă fără limite la Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap, de pe str. Simion Bărnuţiu nr. 11A, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară a Municipiului Timişoara. Daniela Lung, şefa serviciului, în aroganţa sa, se crede stăpână absolută pe instituţie, ca şi cum ar fi propria moşie. Nu ţine cont de nimeni şi de nimic. Nici măcar nu vrea să discute cu oamenii, mai ales dacă sunt din presă.

„Nu mai ştiu câtă umilinţă am suportat”

Situaţia e cu atât mai gravă cu cât e vorba de un serviciu pentru protecţia persoanelor cu handicap, iar funcţionarii trebuie să fie foarte atenţi şi să nu îi poarte pe drumuri pe oameni. Din păcate, săracul plătitor de taxe timişorean, care, pe deasupra, este şi grav bolnav, trebuie să se deplaseze la căpătul oraşului, pentru a sta la rând şi a suporta aroganţa birocraţilor, care se cred stăpâni şi au o dorinţă malefică de a umili. “Ce să facem, maică, avem ce să facem? Eu sunt bătrână şi bolnavă şi trebuie să vin aici pentru o ştampilă, am copilul cu handicap, zăcând la pat. Nu mai ştiu câtă umilinţă am suportat, ani la rând”, s-a plâns o bătrână sprijinită în baston, cu un ditamai dosarul în mână. Cel mai revoltător este cazul unei persoane vârstnice cu handicap foarte grav, care s-a mutat din Caraş-Severin în Timişoara, în anul 2000. Pentru a primi indemnizaţia de persoană cu handicap sau un însoţitor, în fiecare an, din 2010, a trebuit să fie verificată şi evaluată, iar pentru hârţogăraia adunată la dosar, aparţinătorii au trebuit să bată la zeci de uşi şi să suporte umilinţa birocraţilor. Când totul părea că se termină, verdictul Serviciului pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Timişoara a fost devastator: dosarul nu e bun! Codul deciziei de pensionare, ce a avut loc în 1998, în judeţul Caraş-Severin, nu corespunde cu numărul ultimului cupon de pensie, di