“Unire, Unire, totdeauna Unire. Aceasta va fi salvarea noastră, aceasta va fi fericirea patriei nostre comune”, spunea în 1859 Mihail Kogălniceanu. De atunci au trecut 154 de ani.
Iaşii au avut un rol decisiv în înfăptuirea Unirii – la votul divanului ad-hoc al Moldovei pentru Unire şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn.
În acel timp, Iaşii a fost catalizatorul forţelor. De aici s-a condus lupta pentru Unire. Aici erau Kogălniceanu, Vasile Alecsandri care ar fi putut ajunge domnitor, dar ei l-au votat pe Cuza, gândind profund şi patriotic diplomatic, gândind Unirea şi Progresul – dorinţa întregului popor român. Căci Al.I. Cuza s-a ales prin voinţa poporului.
În 2013, la Iaşi, Al.I. Cuza domneşte încă în mijlocul oraşului. E o statuie frumoasă care a supravieţuit tuturor masacrelor de monumente. E făcută prin subscripţie naţională în 1910. Sculptorul este Rafaello Romanelli din Florenţa.
Statuia are un piedestal şi-un soclu şi Al.I. Cuza este la mare înălţime.
Pe piedestal sunt Mihail Kogălniceanu, C. Negri, gen. Ion Florescu şi Nicolae Kretzulescu. Statuia a fost inaugurată abia în 1912, în prezenţa lui Carol I şi 20.000 de participanţi. Coroana depusă de rege avea înscris pe paglică “Primul Rege al Românilor lui Cuza Vodă, primul domn al Principatelor Unite”.
Vremuri trecute respiră monumentul.
Dar nu ne opreşte nimeni să ne aducem aminte, acum de 24 Ianuarie de acest popular domnitor despre care copil fiind am ştiut “că era cel cu reformele”, “începutul României moderne”.
În tradiţia populară sunt zeci de poveşti despre Cuza-Vodă. “A! Că ce om voinic era Domnul Cuza! Era de treabă om! Odată venise şi zicea să arăm cânepă, in, să lucreze nevestele noastre, să nu cumpărăm bumbac, că suntem plugari. Şi că pânza din cânepă şi de in e mai ieftină şi mai frumoasă şi mai trainică ca aia de bumba
