„Arena Ionuţ Popa” găzduieşte pentru al patrulea an consecutiv un campionat de fotbal pe teren redus, rezervat în mare parte amatorilor. Regulamentul avizat de Federaţia de Minifotbal din România (sub egida căruia se mai desfăşoară altfel de competiţii doar la Timişoara şi Deva) permite includerea în lotul echipelor participante a doar trei fotbalişti legitimaţi cel mult în Liga a IV-a.
De această dată, iniţiatorul, nimeni altul decât cunoscutul antrenor, Ionuţ Popa, intenţionează să creeze două eşaloane, conform cotei formaţiilor înscrise. Se va juca după sistem promovare – retrogradare, urmând ca echipa campioană să participe la finala pe ţară la mini-fotbal. Înscrierile se fac apelând numerele de telefon: 0745360004 sau 0752177381 sau pe pagina oficială de facebook Arena Ionuț Popa. Competiţia debutează la începutul lunii martie. Campioana en-titre a întrecerii este Old School, iar câştigătoarea Cupei şi vicecampioană, Barcelona.
„Arena Ionuţ Popa” găzduieşte pentru al patrulea an consecutiv un campionat de fotbal pe teren redus, rezervat în mare parte amatorilor. Regulamentul avizat de Federaţia de Minifotbal din România (sub egida căruia se mai desfăşoară altfel de competiţii doar la Timişoara şi Deva) permite includerea în lotul echipelor participante a doar trei fotbalişti legitimaţi cel mult în Liga a IV-a.
De această dată, iniţiatorul, nimeni altul decât cunoscutul antrenor, Ionuţ Popa, intenţionează să creeze două eşaloane, conform cotei formaţiilor înscrise. Se va juca după sistem promovare – retrogradare, urmând ca echipa campioană să participe la finala pe ţară la mini-fotbal. Înscrierile se fac apelând numerele de telefon: 0745360004 sau 0752177381 sau pe pagina oficială de facebook Arena Ionuț Popa. Competiţia debutează la începutul lunii martie. Campioana en-titre a întrecerii este Old School, iar câştigătoarea Cupei şi vicecamp