Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procentul abandonului copiilor în maternităţile din Dâmboviţa a scăzut

Publicat in Ziar Dambovita, joi 24 ianuarie 2013 ·

Una dintre problemele cu care s-a confruntat şi pentru care s-a străduit să găsească o rezolvare conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa este cea legată de mutarea tinerilor din apartamentele module în case închiriate, unde să se poată autogospodări.

“În cadrul Complexului de Servicii Sociale “Floare de Colţ” Târgovişte, cei 84 beneficiari sunt repartizaţi în module de tip familal – apartamente şi case”, a declarat Cristiana Bucur, director DGASPC. Aceştia beneficiază de serviciile oferite de Centrul rezidenţial pentru copii de tip familial, Centrul rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi de tip familial, Centrul de tranzit – tineri peste 18 ani sau Centrul Respiro.

Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copilul Abuzat, Neglijat şi Exploatat Târgovişte a înregistrat un număr de 43 beneficiari pe parcursul anului 2012, iar Centrul maternal din cadrul Complexului de Servicii Sociale “Casa Soarelui” Târgovişte a înregistrat un număr de 25 cereri/sesizări de găzduire, din care 16 cupluri mamă/copil (16 mame/18 copii) şi 5 gravide au beneficiat de serviciile Centrului Maternal.

Specialiştii din cadrul Centrului de orientare, supraveghere şi sprijin a reintegrării copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte au instrumentat 23 dosare, dintre care au fost stabilite 18 supravegheri specializate şi 5 cazuri de plasament în centru. În cadrul Centrului rezidenţial de reabilitare comportamentală au fost 28 beneficiari pe parcursul anului 2012, iar Centrul de consiliere pentru familie şi copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal a avut 42 beneficiari (copii şi familiile acestora). Pentru toţi beneficiarii s-a realizat educarea în spiritul respectului faţă de lege şi faţă de valorile morale, în vederea reabilitării, reintegr

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 10 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°