Dacă întrebi niște copii cine vrea să se facă economist sau contabil când o să crească mare nu va răspunde niciunul "da, acesta e visul meu". În schimb, foarte mulți copii vor să devină doctori sau doctorițe.
De aceea sunt solidar cu o anumită frustrare pe care o simte ministrul sănătății, șeful tuturor doctorilor, doctorițelor, asistentelor, brancardierilor etc din sistemul de stat.
Eugen Nicolăescu este economist, ca și mine de altfel. O profesie lipsită de glitz&glamour. Nu știu să existe eroi economiști prin filme sau cărți. Doctori eroi găsești cu nemiluita. S-au făcut seriale ca Spitalul de urgență și nu Camera de audit, Dr. House și nu Contabilul-Șef House. Se vinde păpușa Barbie doctoriță și nu păpușul Ken șef serviciu financiar. Imaginea doctorului este mersul de cowboy cu stetoscopul atărnând neglijent și sexy, a contabilului este statul la un birou în costum cu mânecuțe, ascuțind creioane și făcând tabele.
Pe vremea când Eugen Nicolăescu și cu mine făceam facultatea, Medicina dura șase ani și ASE-ul patru. Economiștii erau un fel de intelectuali (?) de mâna a doua. Greu destin.
Deci, cumva îl înțeleg pe domnul ministru peste doctori și doctorii de ce vrea să demonstreze că poate fi un erou adevărat, că poate muta munții și răsturna sistemul. Sunt alături de el. Ca de la economist la economist. Mă aștept la multe de la el. Și tocmai pentru că e un personaj pe care nu-l sperie cifrele, nu înțeleg de ce are o preocupare atât de redusă, aproape de zero aș zice, pentru numărul cel mai mare oameni care suferă în România, și nu de azi de ieri.
Când eram mic, și nu visam să mă fac economist când o să fiu mare, mi-am descoperit o "boală" de care n-am scăpat nici acum, după 40 de ani. Am avut de mic o dantură fără prea mare rezistență. În consecință mă duceam la dentist cum se duceau alți copii să joace fortbal, ca lucrul cel mai natural cu
