Judecătorul Adrian Toni Neacşu, fostul preşedinte al Tribunalului Vrancea, actualmente membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a dat cu subsemnatul astăzi în faţa procurorilor DNA. Potrivit unor surse oficiale, acesta ar fi acuzat de fals intelectual, în legatura cu decontarea mai multor deplasări, la Focşani dar şi la alte instanţe din ţară. În această dimineaţă, magistraul vrâncean s-a prezentat la sediul DNA pentru a da declaraţii.
Se pare că telefonul magistratului a fost ascultat timp de mai multe luni iar sesizarea a cu privire la fals ar fi venit în urmă cu câteva luni. Marţi, magistratul a avut şi o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate, care îl cercetează în privinţa unor nereguli, în legătură cu proiectul Jurindex. Reamintim că la sfârşitul săptămânii trecute, birorul judecătorului Neacşu, de la CSM a fost percheziţionat de procurorii anticorupţie, care au ridicat calculatorul magistratului. Ca un lucru bizar sau nu, ambele anchete au apărut ulterior solicitării demisiei de onoare a preşedintei CSM, din partea Secţiei de Judecători din cadrul CSM, secţie din care face şi Neacşu. ANI îl cercetează şi pe judecătorul Horaţiu Dumbravă din cadrul aceleiaşi secţii, magistraţii fiind informaţi în aceeaşi perioadă despre anchete.
Judecătorul Adrian Toni Neacşu, fostul preşedinte al Tribunalului Vrancea, actualmente membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a dat cu subsemnatul astăzi în faţa procurorilor DNA. Potrivit unor surse oficiale, acesta ar fi acuzat de fals intelectual, în legatura cu decontarea mai multor deplasări, la Focşani dar şi la alte instanţe din ţară. În această dimineaţă, magistraul vrâncean s-a prezentat la sediul DNA pentru a da declaraţii.
Se pare că telefonul magistratului a fost ascultat timp de mai multe luni iar sesizarea a cu privire la fals ar fi venit în urmă cu câteva lu