Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că în urma întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, nu au rezultat stenograme. În acest context, Antonescu a spus că "OTV-ul s-a închis, dar spiritul lui e liber".
Liderul PNL a ţinut să precizeze că de la întâlnirea de la Senat cu şeful statului nu există stenograme ale discuţiei, iar presupusele stenograme vehiculate în presă "sunt pur şi simplu nişte aberaţii".
"OTV-ul s-a închis, dar spiritul lui e liber şi nu m-ar mira ca cel puţin la anumite posturi de televiziune să-i văd pe moderatori şi analişti consacraţi băgându-se unul pe altul în vreun tomberon. Nu se poate să minţi chiar aşa, (...) o minimă legătură cu realitatea sau cu plauzibilul trebuie să rămână", a mai declarat liderul PNL, citat de Mediafax.