Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credibilizarea PSD

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 24 ianuarie 2013 ·

Formatiunea cu radacini bine infipte in fostul Partid Comunist s-a aratat, in ultima luna, mai apropiata de valorile occidentale decat traditionalul Partid National Liberal. Fireste, nu-i loc de idealizari.   Observam saptamana trecuta atacul pornit impotriva CSM, ANI si CNA de aripa liberal-conservatoare din USL. De remarcat ca in acest proces de otravire a celor trei institutii, premierul Victor Ponta si partidul pe care-l conduce si-au pastrat, cel putin la nivelul declaratiilor publice, un soi de neutralitate. De altfel, episodul recent al negocierilor privind Statutul senatorilor si deputatilor a adus o noua distantare intre cele doua tabere din USL. Liberalii au fortat subrezirea ANI, social-democratii au marsat pe intarirea imunitatii parlamentare. Nu le-a iesit nici unora, nici altora. Am ramas insa, din toata povestea, cu gestul pesedistului Valeriu Zgonea de a se consulta cu Traian Basescu si Parchetul General pe amendamentele propuse, gest interpretat de liberali si Antena 3 ca o fronda adusa majoritatii parlamentare. Prima luna a Guvernului Ponta 2 ne-a pus in fata unui paradox. Fara o opozitie parlamentara care sa conteze decizional, cu o presa talibanizata politic, premierul Victor Ponta si, in subsidiar, PSD, au devenit principala contrapondere la ura manifestata de tandemul Voiculescu-Antonescu impotriva unor institutii inca nesubordonate politic. Observati paradoxul? Formatiunea cu radacini bine infipte in fostul Partid Comunist s-a aratat, in ultima luna, mai apropiata de valorile occidentale decat traditionalul Partid National Liberal. Fireste, nu-i loc de idealizari. Vorbim doar de o cosmetizare a discursului, cauzata de interesele diferite ale celor doi copresedinti USL. Ca sef al Senatului, Crin Antonescu isi permite luxul sa viseze la prima functie in stat, principalul sau obiectiv politic. In schimb, liderul PSD intelege ca esecul Guvernului P

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 3 ore
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°