Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce puteri vor avea superbaronii României

Publicat in Adevarul, joi 24 ianuarie 2013 ·

USL vrea împărţirea ţării în opt regiuni de dezvoltare, conduse fiecare de un preşedinte ales pe plan local şi supervizate de un prefect numit de Guvernul de la Bucureşti.

Liderii USL încearcă să finalizeze, în acest an, proiectul împărţirii administrative a României în opt regiuni de dezvoltare.

Proiectul a fost anunţat de premierul Victor Ponta şi de redactarea lui se ocupă Liviu Dragnea, ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale.

Potrivit proiectului, România va fi împărţită pe baza regiunilor de dezvoltare existente la ora actuală, dar nu au personalitate juridică şi nu sunt unităţi administrativ-teritoriale. Dacă vor căpăta personalitate juridică, regiunile vor putea atrage mai multe fonduri europene.

Liderii USL intenţionează, însă, să păstreze şi judeţele, ca unităţi cu personalitate juridică. Această prevedere diferenţiază proiectul USL de cel iniţiat în 2011 de preşedintele Traian Băsescu care presupunea desfiinţarea judeţelor. Or, tocmai opoziţia preşedinţilor de Consilii Judeţene, cuplată cu cea a UDMR, a dus la eşuarea acelui proiect.

Regiunile vor prelua o parte din atribuţiile Guvernului, dar şi o parte din atribuţiile consiliilor judeţene.

Bugetele regiunilor vor fi alcătuite din fondurile locale şi cele europene. Taxele şi impozitele colectate de autorităţi ar urma să se împartă în trei părţi, în principiu egale. Una pentru judeţe, una pentru regiuni şi una pentru Guvernul de la Bucureşti.

Cine va conduce regiunile

Regiunile vor avea câte un preşedinte şi câte un Consiliu Regional. Potrivit planurilor USL, în prima fază, programată pentru 2014, şefii regiunilor urmează să fie aleşi de către consilierii judeţeni din zona respectivă. Actualii şefi ai consiliilor judeţene vor fi, automat, vicepreşedinţi ai regiunilor.

Odată cu alegerile locale din 2016, şefii regiunilor şi consilierii regional

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 5 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°